Raluca Turcan: Ministerul Culturii va rambursa companiilor româneşti producătoare de film 30% din cheltuieli

Raluca Turcan
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunţă vineri că Ministerul Culturii, prin Oficiul de Film, va rambursa companiilor româneşti producătoare de film un procent de 30% din cheltuielile eligibile realizate pe teritoriul ţării. În perioada 2024-2026, estimăm că producţia de film va atrage în România investiţii directe de peste 350 de milioane de euro, mai spune aceasta.

”Am avut plăcerea să particip la Panelul “România ca destinaţie pentru coproducţiile internaţionale”, din cadrul Festivalului Internaţional de Film din Transilvania. A fost o oportunitate deosebită de a explora avantajele şi parteneriatele care pot consolida poziţia României ca destinaţie preferată pentru cineaşti. Talentul excepţional al profesioniştilor noştri şi poveştile deosebite pe care le-au creat au atins publicul din întreaga lume şi au câştigat recunoaştere internaţională pentru dăruirea şi priceperea lor. Cu toate acestea, recunoaşterea internaţională şi premiile pe care le-am primit au fost umbrite de eforturile noastre de a gestiona programul cash rebate iniţiat în 2018”, a scris ministrul Culturii pe Facebook.

Raluca Turcan arată că în ultimul an, a depus eforturi considerabile pentru a transfera acest program către Ministerul Culturii şi a înfiinţa Oficiul pentru Film şi Investiţii culturale, ca administrator al schemei de ajutor de stat şi punte de colaborare între administraţia publică şi industriile creative şi cred cu tărie că toate proiectele în aşteptare vor fi analizate şi soluţionate în lunile următoare.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: