RCA plafonat până la finalul anului. Cei care au plătit integral își pot recupera banii

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, cel care a propus în Guvern prelungirea măsurii de plafonare a polițelor RCA, explică necesitatea măsurii prin faptul că un număr foarte mare de asigurați trebuie să-și reînnoiască polițele până la finalul anului.

„Sunt aproximativ 800.000 de mașini pentru care din 8 decembrie este nevoie de asigurare nouă. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu se lua această decizie, de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA practicate de asigurători la data de 28 februarie 2023?”, se întreabă ministrul.

Acesta insistă pe faptul că era vitală protejarea consumatorilor și menținerea accesibilității asigurărilor auto, având în Vedere că tarifele RCA pot varia semnificativ de la o companie de asigurări la alta, iar uneori aceste tarife pot deveni prohibitive pentru șoferii cu venituri mai mici.

„Plafonarea tarifelor asigură că RCA rămâne accesibilă pentru toți șoferii, ceea ce este esențial pentru asigurarea siguranței rutiere. (…) Suntem țara care este pe primul loc în topul negativ al țărilor din Uniunea Europeană cu cele mai multe accidente și cei mai mulți morți pe șosele, pe cap de locuitor”, a explicat ministrul.

În cazul asigurațior care au plătit integral sau în rate prima de asigurare, aceștia pot denunța contractul și pot recupera banii din prima achitată proporțional cu perioada neexpirată a contractului RCA, dacă nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL