Resturi ale unei drone ruse au căzut peste o casă în Polonia. Varşovia ar putea invoca Articolul 4 al NATO

Sursa foto: Agora.md

Presa poloneză relatează că resturi ale unei drone au lovit o casă în Wyryki, în provincia Lublin din estul ţării, în urma evenimentelor din cursul nopţii, când Varşovia a procedat la doborârea unor drone ruseşti care au pătruns în spaţiul aerian polonez.

„Informaţiile preliminare indică faptul că a avut loc un impact sau o explozie în clădire”, au confirmat pompierii la ora locală 7:40. „În acest moment, pot confirma că ceva a căzut. Nu ştim încă dacă a fost în interiorul sau în exteriorul clădirii şi dacă a avut loc o explozie. Pompierii se află la faţa locului pentru a securiza zona, iar alte servicii sosesc şi ele. Ştim deja că nimeni nu a fost rănit în incident”, au transmis serviciile de pompieri.

Un oficial local declarase pentru agenţia PAP că o dronă a avariat acoperişul unei clădiri rezidenţiale. El a menţionat că nu ştie încă dacă au fost resturi de la o dronă sau întreaga maşinărie. „Nimeni nu a fost rănit. Serviciile lucrează de la ora 6 dimineaţa. Ne îndreptăm spre locul incidentului pentru a evalua pagubele”, a subliniat el.

De asemenea, resturile unei alte drone a fost localizate pe un câmp în apropierea satului Czosnówka – la doar 25 km de graniţa cu Belarus.

Căutarea şi localizarea posibilelor locuri de prăbuşire ale dronelor doborâte este în curs de desfăşurare în Polonia, după ce Varşovia a doborât drone care au pătruns miercuri în spaţiul său aerian în timpul unui atac rusesc de amploare în vestul Ucrainei.

Spaţiul aerian al Poloniei a fost încălcat de un număr mare de drone ruseşti, iar cele care reprezentau o ameninţare directă au fost doborâte, a anunţat premierul Donald Tusk.

Polonia a calificat incursiunea drept „un act de agresiune”, fiind prima dată când un membru NATO recurge la deschiderea focului de la începutul războiului din Ucraina.

Aeroportul Chopin din Varşovia, cel mai mare din ţară, şi-a închis spaţiul aerian pentru câteva ore înainte de a se redeschide. Acesta a anunţat că vor exista perturbări şi întârzieri pe tot parcursul zilei. Aeroportul din oraşul Lublin, din estul Poloniei, a rămas închis.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: