Sorana Cîrstea, performanţă în anul retragerii: este campioană la dublu la Linz

Sursa foto: Sorana Cirstea

Perechea Sorana Cîrstea/Shuai Zhang (România/China), a câştigat, duminică, proba de dublu din cadrul turneului WTA 500 de la Linz.

Cîrstea şi Zhang, cap de serie numărul 1, au învins în finală perechea cehă Jesika Maleckova/Miriam Skoch. A fost 6-3, 6-2, într-o oră şi nouă minute, potrivit news.ro.

“Felicitări adversarelor noastre. Îi mulţumesc colegei mele pentru că m-a învăţat să joc dublu în această săptămână. Mulţumesc mult pentru această săptămână frumoasă. Mă voi retrage în acest an şi sunt fericită că voi avea în vitrină acest trofeu. Este unul dintre turneele mele preferate. Sunt foarte fericită”, a spus Cîrstea la ceremonia de după finală.

Perechea câştigătoare a turneului a obţinut 53.510 euro şi 500 de puncte. Învinsele din finală au primit 32.520 euro şi 325 de puncte.

La simplu, Sorana Cîrstea s-a oprit în sferturile de finală, fază în care a fost eliminată de rusoaica Mirra Andreeva, care a obţinut apoi trofeul. Pentru participarea în sferturi, românca a obţinut 30.435 de euro şi 108 puncte.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: