Stoltenberg dezaprobă ideea lui Macron privind trupele în #Ucraina, dar şi apelul Papei Francisc la negociere

Jens Stoltenberg
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a delimitat luni de afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron, potrivit căruia aliaţii occidentali nu ar trebui să excludă trimiterea de trupe în Ucraina, dar şi de cele ale Papei Francisc, care a sugerat Kievului aibă curajul să negocieze cu Rusia pentru încheierea războiului declanşat de aceasta din urmă.

„NATO nu are planuri de a trimite trupe în Ucraina şi NATO nu este parte în conflict, nici aliaţii NATO”, a spus Stoltenberg într-un interviu acordat agenţiei Reuters.

El a subliniat că inclusiv în situaţia în care state membre ale NATO ar trimite trupe în Ucraina, o asemenea acţiune ar afecta alianţa în ansamblu, întrucât statele membre ale NATO sunt parte a unui pact de apărare colectivă.

Întrebat dacă preşedintele Macron a făcut o greşeală când a criticat ceea ce a descris drept „ambiguitatea strategică” asupra unei posibile desfăşurări de trupe occidentale în Ucraina, Stoltenberg a declarat: „Cred că este important să ne consultăm şi să avem o abordare comună asupra acestor teme, întrucât ele sunt importante pentru noi toţi”.

La finalul unei conferinţe internaţionale de susţinere a Ucrainei desfăşurată pe 26 februarie la Paris, preşedintele francez Emmanuel Macron nu a exclus posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a motivat el, „trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război”.

În pofida polemicii declanşate şi a faptului că principalele state aliate ale Ucrainei, inclusiv SUA, s-au delimitat de ideea lui Macron, acesta a continuat să insiste pe ea, afirmând săptămâna trecută Praga că-şi „asumă” apelul la un „salt strategic” şi a dezaprobat ceea ce a numit drept „spiritului defetist” în războiul cu Rusia.

Mai mult, la o reuniune cu liderii partidelor politice franceze desfăşurată joia trecută, Macron a afirmat că nu există „nicio limită” şi nici „linie roşie” în ceea ce priveşte sprijinul Franţei pentru Ucraina, potrivit unor participanţi la această întâlnire, cei din opoziţie considerând „iresponsabilă” această poziţie a liderului de la Elysee.

În interviul acordat Reuters, Stoltenberg s-a declarat în dezacord şi cu comentariile Papei Francisc, care, într-un interviu acordat radio-televiziunii elveţiene, din care sâmbătă au fost publicate deocamdată doar extrase, a cerut Kievului să accepte negocierile cu Rusia.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL