STUDIU: Persoanele care folosesc mijlocul de transport în comun, mai slabe

Persoanele care folosesc transportul în comun, merg pe jos sau pe bicicletă ca să ajungă la serviciu au în medie cu 2,5-3 kg mai puțin decât cele care preferă mașina.

Autorii studiului — cercetători de la London School of Hygiene & Tropical Medicine și de la University College din Londra — au înregistrat indicele de masă corporală (IMC) și nivelul de grăsime de la 7.534 de persoane și au comparat apoi datele în funcție de modul de deplasare până la locul de muncă. Dintre participanți, numai 10% au declarat că folosesc transportul în comun, merg pe jos sau pe bicicletă, , susține un studiu apărut în British Medical Journal, scrie Agerpres.

Rezultatul a fost edificator: femeile aflate în această situație au în medie cu 2,5 kg mai puțin decât cele care recurg la mașină, IMC-ul lor fiind cu 0,7% mai mic, iar bărbații care nu apelează la automobil au în medie cu 3 kg mai puțin decât conducătorii auto și un IMC cu 1% mai mic.

Specialiștii au luat în considerare diferențele socio-economice, vârsta, alimentația și nivelul de activitate fizică la locul de muncă.

Concluziile studiului confirmă ceea ce se știa deja și anume că mișcarea are efecte benefice asupra sănătății și a prevenirii obezității, recunoscută ca ‘boală gravă’ de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) din 1997.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: