Maia Sandu, de Ziua României: Drumul nostru este comun, locul nostru este împreună în Uniunea Europeană

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, subliniază, într-un mesaj transmis de Ziua Naţională, că drumul ţării sale şi al României este unul comun, locul celor două state fiind în Uniunea Europeană. ”România este iubită aici pentru ceea ce face, dar mai ales pentru ceea ce este. Şi ştiu că şi Moldova este iubită în România”, afirmă […]
Maia Sandu: Aderarea la UE a R. Moldovei ar putea depinde de rezolvarea conflictului din Transnistria

Maia Sandu a declarat marți, la Kiev, într-o conferință de presă comună cu Volodimir Zelenski și Charles Michel, că în situația în care Republica Moldova nu va putea deveni stat membru al UE din cauza conflictului transnistrean nerezolvat, atunci „Putin va avea drept de veto în Moldova”, transmite News.ro, care citează NewsMaker. Cu toate acestea, […]
Ucraina Președinta R. Moldova, Maia Sandu, în vizita la Kiev

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află marţi la Kiev, pentru a discuta cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, următorii paşi în ceea ce priveşte aderarea Republicii Moldova şi a Ucrainei la Uniunea Europeană, a informat preşedinţia de la Chişinău într-un comunicat de presă. Alte teme abordate de […]
Alegeri în R. Moldova/Maia Sandu: Moldovenii merită să aibă condiții de viată acasă ca în țarile europene

Chişinău, 19 nov- Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat, duminică, un îndemn către populaţia din localităţile în care are loc al doilea tur al alegerilor locale „să meargă la vot şi să decidă ei cine le va conduce localitatea”. Liderul de la Chişinău a transmis un comunicat […]
R. Moldova: Câinele preşedintei Maia Sandu l-a muşcat pe preşedintele Austriei

Câinele preşedintei Maia Sandu a încălcat joi protocolul diplomatic, muşcându-l de mână pe preşedintele austriac Alexander Van der Bellen, aflat în vizită în Republica Moldova, relatează presa locală. Incidentul a avut loc în momentul în care cei doi lideri se plimbau în curtea reşedinţei prezidenţiale, iar Van der Bellen a încercat să mângâie câinele, un […]
Maia Sandu: „Contăm pe o decizie pozitivă a statelor membre la Reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie”

R. Moldova contează pe o decizie pozitivă a statelor membre în procesul de aderare la Uniunea Europeană, la Reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie. Declarația a fost făcută de șeful statului, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă susținută împreună cu președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, și președintele Sloveniei, Nataša Pirc Musar. Președintele Maia Sandu a menționat că […]
Maia Sandu: „Este foarte real să reușim să ajungem stat membru al UE până la sfârșitul acestui deceniu”

Autoritățile de la Chișinău vor continua să depună eforturi pentru realizarea obiectivului de integrare europeană. Aderarea R.Moldova la UE până la sfârșitul acestui deceniu este o posibilitate reală, declară președinta Maia Sandu. Totodată, șefa statului a apreciat realizarea angajamentelor asumate de R.Moldova la obținerea statutului de țară candidată, recomandările Comisiei Europene fiind îndeplinite aproape în […]
Victor Ponta, despre alegerile din R.Moldova: Maia Sandu probabil nu e foarte iubită la Chișinău

Victor Ponta, consilierul onorific al premierului PSD, Marcel Ciolacu, a fost invitat miercuri în studioul PS News. Dialogul realizatoarei emisiunii Puterea Știrilor, Marinela Angheluș, cu fostul prim ministru Victor Ponta a adus în atenția ascultătorilor, recentele alegeri locale din Republica Moldova. Democrația din Republica Moldova rămâne fragilă. Este una dintre concluziile alegerilor locale, din țara […]
ANALIZĂ De ce PAS a obținut un scor sub așteptări la alegerile locale din R. Moldova

După centralizarea rezultatelor la alegerile locale, partidul pro-european aflat la guvernare în R. Moldova, Acţiune şi Solidaritate (PAS), s-a situat în fruntea clasamentului în majoritatea consiliilor raionale. Este vorba de 19 raioane, din centrul şi sudul ţării. Totuşi, PAS nu a reuşit să câştige primăriile din oraşele mari la acest scrutin, despre care observatorii au […]
Maia Sandu, după decizia Comisiei Europene: Zi importantă pentru viitorul Moldovei

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, apreciază, miercuri, că este o zi importantă pentru viitorul Moldovei, referindu-se la decizia Comisiei Europene de a recomanda începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. ”Este o recunoaştere a efortului nostru comun – al instituţiilor statului, care muncesc pentru a transforma ţara, precum şi al cetăţenilor, care aleg pacea, democraţia […]