SUA: Biden şi Xi au căzut de acord să se întâlnească din nou, fără a stabili o dată
Preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez, Xi Jinping, au convenit săptămâna trecută să se întâlnească din nou, dar nu au precizat o dată, a anunţat luni Casa Albă, relatează Reuters. Cei doi lideri s-au întâlnit la periferia oraşului San Francisco şi au convenit să restabilească comunicaţiile la nivel militar. Purtătorul de cuvânt al […]
Şefa FMI: întâlnirea de săptămâna aceasta dintre Joe Biden şi Xi Jinping este un semnal puternic
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a declarat vineri că întâlnirea de săptămâna aceasta dintre preşedintele american Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping este un semnal extrem de necesar că lumea trebuie să coopereze mai mult, transmite Reuters. ”Trimite un semnal către restul lumii că trebuie să găsim modalităţi de a coopera […]
Xi: China va continua să caute ‘dezvoltare pașnică’ și nu va ‘încerca să înlocuiască pe nimeni’
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a dat asigurări, la ceremonia de închidere a Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific APEC, că ţara sa va continua „să rămână pe calea dezvoltării paşnice”, cu scopul de a „îmbunătăţi vieţile chinezilor şi fără să înlocuiască pe nimeni”, transmite sâmbătă EFE. Într-un discurs rostit vineri la San Francisco (SUA), în ultima […]
ANALIZĂ Ce au obținut SUA și China și cum a văzut Rusia întâlnirea Biden-Jinping
Întâlnirea dintre Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii, și Xi Jinping, președintele Chinei, nu a ajuns la rezultatele dorite de cele două părți, în urma summit-ului Apec de la San Francisco. Cei doi lideri au vorbit circa 4 ore, au recunoscut problemele pe care le au, dar nu au găsit și soluții imediate. Cea […]
Biden și Xi au reluat comunicarea militară și au stabilit o linie telefonică prezidențială directă la San Francisco
Președintele american Joe Biden și liderul chinez Xi Jinping au convenit miercuri să deschidă o linie telefonică prezidențială, să reia comunicarea la nivel militar și să lucreze pentru a reduce producția de fentanil, arătând un progres tangibil în primele lor discuții față în față din ultimul an, informează Reuters. Biden și Xi s-au întâlnit timp […]
Joe Biden a declarat că îl consideră în continuare pe Xi Jinping un „dictator”
După o întâlnire cu Xi Jinping în California, Joe Biden a declarat miercuri că îl consideră în continuare pe Xi Jinping un „dictator”, folosind o expresie care a provocat indignare la Beijing în trecut, conform AFP. La finalul unei conferinţe de presă menite să salute rezultatele summitului, preşedintele american a declarat că îl consideră în […]
Biden așteaptă întâlnirea cu Xi Jinping/ Prima vizită a președintelui chinez în SUA în ultimii șase ani
Președintele chinez, Xi Jinping, se întâlnește astăzi pe pământ american, la San Francisco, cu omologul său, Joe Biden, iar liderul de la Washington speră ca discuțiile bilaterale să ducă la o relație mai stabilă între Statele Unite și China. Este prima vizită a lui Xi Jinping în SUA, în ultimii șase ani. Precedenta a avut […]
Liderul Chinei a ajuns în SUA, prima sa vizită după 6 ani: Xi Jinping și Joe Biden se reunesc, la San Francisco
Preşedintele chinez Xi Jinping şi-a început, marţi, prima vizită în Statele Unite după şase ani, după ce preşedintele Joe Biden a declarat că urmăreşte să restabilească o comunicare normală cu Beijingul, transmite Reuters, în timp ce cei doi lideri se vor întâlni, miercuri dimineață, în San Francisco, unde are loc summitul APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific), dar […]
China este dispusă să coopereze cu SUA şi să gestioneze diferenţele, declară preşedintele Xi Jinping
Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat miercuri, potrivit presei de stat chineze, că ţara sa este dispusă să coopereze cu Statele Unite, în condiţiile în care ambele părţi îşi gestionează diferenţele şi colaborează pentru a răspunde provocărilor globale, relatează Reuters. Este crucial pentru lume dacă Statele Unite şi China pot – sau nu – […]
Xi Jinping a numărat întâlnirile cu Putin: „Ne-am văzut de 42 de ori. Am dezvoltat o prietenie profundă”
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri, în timpul unei vizite la Beijing, că ameninţările şi conflictele din lume „întăresc” relaţia ţării sale cu China, relatează AFP, potrivit News.ro. „În ceea ce priveşte impactul factorilor externi şi al conflictelor asupra dezvoltării relaţiilor ruso-chineze, toţi aceşti factori externi sunt ameninţări comune care întăresc cooperarea dintre […]