VIDEO Ionuț Stroe, PNL: Prezența unei țări în OCDE este o garanție foarte bună pentru investitori

Recent, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OCDE, a elaborat raportul Studiul Economic 2024 pentru România. Potrivit concluziilor raportului, economia României a dovedit reziliență la șocurile survenite după invadarea Ucrainei, urmată de criza energetică. Raportul recomandă controlul inflației și continuarea reformei fiscale prin creșterea încasărilor și reducerea cheltuielilor.

Mai multe despre raport și despre importanța acestuia pentru țara noastră, ne-a spus Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL, prezent în ediția de ieri a emisiunii Puterea Știrilor.

„Vorbim despre un document care se elaborează periodic, din doi în 2 ani, și pe care OCDE-ul îl face tuturor statelor membre sau statelor cu statul de candidat, cum este și România. Pentru mine e o mare bucurie, pentru că, iată, la 2 ani de când guvernul Ciucă a afirmat oficial intențiile de a adera, la 2 ani de când am aprobat acea foaie de parcurs care probabil se va derula pe patru-cinci ani de zile până să atingem statutul de țară membră cu drepturi depline, iată, avem primul raport. Eu  sper ca acolo să se menționeze tot ceea ce ne-am angajat, respectiv să atingem foarte rapid standardele și condițiile unei țări membre OCDE”, a afirmat Stroe.

Dincolo de ideea de a face parte din organizația celor mai puternie 38 de state la nivel mondial, spune liberalul, prezența unei țări acolo înseamnă foarte mult pe plan economic în primul rând.

„Prezența acolo este o garanție și o notă, o carte de vizită foarte bună pentru investitori, atât în plan extern, cât și în plan intern. Practic, dacă mergi acolo este un certificat că economia ta este una care stimulează investițiile, că economia ta este una sănătoasă, că economia ta are cele mai bune reguli și predictibile reguli din zona bună a economiilor dezvoltate în lume. Prin urmare, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Nu pot decât să salut prezența lor aici și elaborarea primului raport de țară pentru România”, a adăugat Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL