METEO Vremea în zilele următoare. Când scăpăm de efectele ciclonului mediteranean

Sursă foto: Primăria Municipiului Tulcea

Fenomenele meteo extreme „vor fi în diminuare” de duminică seară, potrivit directorului general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu. Vremea din România va rămâne una de iarna, iar temperaturile vor fi scăzute.

Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, anunță că temperaturile vor fi scăzute, iar de marți încep precipitațiile în toată țara, potrivit News.ro.

Temperaturile rămân scăzute în toată țara

În următoarea perioadă, în țara noastră, vor fi temperaturi maxime scăzute, potrivit Elenei Mateescu, directorul ANM. Astfel, maximele vor fi cuprinse între -5 și 3 grade Celsius, iar minimele vor fi și mai coborâte. Un alt fenomen caracteristic pentru următoarele zile este poleiul, pentru că, de marți, vor reîncepe precipitațiile, alături de temperaturile scăzute.

Ce va fi de interes, regimul de temperaturi cu valori maxime foarte coborâte. Maxime de minus 5 până la cel mult 2… 3 grade Celsius, dar minime foarte coborâte, iar mâine (luni – n.r.) ne aşteptăm ca ameliorarea să fie foarte semnificativă, însă fenomenul de polei să pună probleme. De marţi ne aşteptăm din nou ca precipitaţiile să fie de interes în toată ţara, mai ales la munte şi în zonele submontane, ninsori, în restul ţării, posibile precipitaţii mixte”, a subliniat Elena Mateescu.

Deși viscolul nu va mai avea așa mare putere de duminică seară, după ora 20:00, potrivit directoarei ANM, temperaturile se vor menține scăzute până miercuri, 29 noimbrie. Inclusiv pentru Capitală sunt anunțate temperaturi de minus 6, minus 7 grade Celsius, iar în depresiuni, termometrele vor arăta și minus 10 grade Celsius, conform sursei citate.

Viscol în Constanța, Tulcea, Brăila și Galați

Potrivit Elenei Mateescu, în județele Constanța, Tulcea, Brăila și Galați viscolul va continua, iar vizibilitatea se va menține redusă. De asemenea, directoarea ANM anunță că o parte din țară este sub cod galben de vânt.

Avertizarea de cod roşu a intrat în vigoare la ora 10.00 şi rămâne în vigoare până la ora 16.00. Vizează judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila și Galați. Ne aşteptăm să continue fenomenul de viscol în aceste zone, vizibilitate redusă sub zero şi, ceea ce este foarte important, viteze ale vântului între 60 şi 110 km pe oră. În acelaşi timp, de la ora 10.00 la 20.00, rămâne în vigoare, pentru zona de sud-est şi mă refer aici în mod deosebit la sudul Moldovei, Dobrogea, partea de est a Munteniei, dar şi Carpaţii Meridionali şi de Curbură, avertizarea de cod portocaliu, pentru că şi în aceste zone continuă fenomenul de viscol. Rafalele de vânt vor fi foarte puternice, 85-100 km, la munte peste 100 km, mai ales în zona Carpaţilor de Curbură, ceea ce va face ca şi în aceste zone, stratul de zăpadă depus să fie spulberat şi fenomenul de viscol să fie unul deosebit. În restul ţării, mai puţin partea de vest şi nord-vest, vorbim de avertizare meteorologică de cod galben.Vorbim şi aici de ninsori viscolite, vorbim de rafale de până la 65-70 km pe oră, şi ceea ce este foarte important, din această seară, fenomenele vor fi în diminuare, dar aspectul rămâne unul de iarnă. Vorbim de atenţionarea meteorologică de cod galben pentru Moldova, Dobrogea, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, dar şi sudul Munteniei şi al Olteniei. Şi aici, în continuare, rafalele vor fi de interes, ceea ce va face ca aspectul să rămână unul de iarnă”, a declarat Elena Mateescu duminică, în cadrul Comandamentului de iarnă, potrivit sursei citate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL