Termenul de montare a repartitoarelor de căldură se prelungeşte cu un an. Proiectul a fost adoptat la Senat
Termenul de montare a repartitoarelor de căldură se prelungeşte cu un an, urmând ca persoanele vulnerabile să fie susţinute financiar pentru montarea acestora, prevede un proiect adoptat marţi de Senat. Potrivit proiectului de act normativ, iniţiat de senatori liberali, PSD şi UDMR, măsura pentru acordarea sprijinului necesar populaţiei vulnerabile pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi […]
UDMR propune ca alegerile prezidențiale să poată fi organizate mult mai devreme
UMDR propune ca alegerile pentru funcția de președinte al României să poată avea loc cu cel mult 3 luni înainte de data încheierii mandatului șefului statului și nu doar în luna anterioară încheierii mandatului acestuia. De ce este important: Potrivit legislației în vigoare, ziua alegerilor pentru președinte este duminica, iar alegerile au loc în luna anterioară […]
Germania plătește 2,6 miliarde de euro către RWE pentru închiderea accelerată a centralelor pe cărbune
Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 2,6 miliarde de euro acordat de Germania companiei energetice RWE pentru a compensa închiderea înainte de termen a centralelor electrice pe cărbune, potrivit Reuters. Închiderea centralelor pe lignit ale RWE, care sunt încă profitabile, face parte din strategia Germaniei de a elimina treptat toată producția de […]
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja nu ia în calcul eliminarea plafonului la consumul de energie
Ministerul Energiei nu ia în calcul eliminarea plafonului la consumul de energie electrică și gaze al consumatorilor casnici. Afirmaţia a fost făcută marți seară, de ministrul Sebastian Burduja, invitat la Tema Zilei de la TVR Info. Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Nu este o variantă pe care să o luăm în calcul. Vă spun și de ce […]
Când va putea fi ridicat ajutorul de 800 de lei pentru sezonul rece
Persoanele care își încălzesc gospodăriile cu combustibili solizi, cum ar fi cărbune sau lemne, ar putea primi ajutorul bănesc pentru perioada rece a anului în sumă de 800 de lei după data de 20 decembrie. Serviciul de presă al Ministerului Muncii și Protecției Sociale a declarat pentru Europa Liberă că persoanele respective vor primi lunar […]
HiSky anunţă că a primit autorizarea pentru a zbura către SUA
Compania aeriană HiSky, înfiinţată în Republica Moldova de Iulian Scorpan, fost director general al Air Moldova, a anunţat că a primit autorizarea pentru a zbura către SUA. Aeronava long curier Airbus A330, cu care opera rutele transatlantice, ajunge luni la Bucureşti. HiSky este acum singura companie românească autorizată să opereze zboruri regulate în Statele Unite. […]
Silviu Mănăstire: Șantaj austriac de trei lei găuriți!
Șantaj austriac de trei lei găuriți-aceasta este opinia secretarului general adjunct al PNL – Silviu Mănăstire, despre recentul anunț in ceea ce privește condițiile pe care Romania trebuie sa le îndeplinească pentru a face parte din Spațiul Schengen. “Ministrul austriac de Interne Gerhard Karner este gata să accepte intrarea României în Spațiul Schengen în ceea ce privește aeroporturile, cu […]
Cum au evoluat prețurile la alimente în a patra lună cu adaosuri comerciale plafonate
În noiembrie, a patra lună în care se aplică ordonanța de urgență privind plafonarea adaosurilor comerciale pentru 14 categorii de produse alimentare, o parte dintre alimente au continuat să se ieftinească, în medie, cu procente între 0,01% și 5,4%. Au existat și scumpiri, în cazul a patru categorii de produse. Potrivit datelor Institutului Național de […]
Prim-ministrul ucrainean: În prezent 70 din cerealele noastre se exportă prin România
Prim-ministrul ucrainean, Denys Shmyhal, a apreciat, miercuri, sprijinul primit de ţara sa din partea României, prin care trec în prezent 70% din cerealele exportate de Ucraina. „Parteneriatul nostru este larg şi cuprinzător. Apreciem măsurile luate de România cu privire la aspecte financiare, sancţiuni. Cooperarea pe partea de logistică este deosebit de importantă, asigurăm coridor de […]
COP28 lansează un apel pentru „tranziția” spre renunțarea la combustibilii fosili
Pentru prima dată la o conferinţă ONU privind schimbările climatice, comunitatea internaţională solicită o ”tranziţie de la combustibilii fosili în sistemele energetice” în declaraţia finală, informează DPA. Textul declaraţiei COP28 a fost publicat de preşedinţia conferinţei, deţinută de Emiratele Arabe Unite (UAE), miercuri dimineaţă şi adoptat în plen câteva ore mai târziu. Documentul de 21 […]