Alina Gorghiu: Litigiile din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România trebuie soluţionate

Gorghiu
Sursa foto: facebook

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, joi, că litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România trebuie soluţionate în ţară, afirmând că trebuie remediată situaţia actuală, în care companiile introduc clauze contractuale care prevăd soluţionarea eventualelor litigii la instanţe internaţionale. Potrivit ministrului, această situaţie încurajează lipsa încrederii în justuţia din România.

“Este greu de înţeles ce fac unele companii de stat din România! Ele încurajează lipsa de încredere în propria justiţie, în instanţele naţionale române. Ca ministră a justiţiei, nu pot accepta asta. Situaţia de fapt este următoarea: la nivelul contractelor de mandat încheiate între companiile de stat din România şi membrii consiliului de administraţie/supraveghere/directorate, se introduc clauze arbitrale potrivit cărora eventualele litigii se vor soluţiona de către jurisdicţii arbitrale internaţionale (Viena, Paris, Londra etc)”, a explicat, joi, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, într-un comunicat de presă.

Potrivit acesteia, situaţia trebuie rezolvată.

“Din raţiuni ce ţin de încrederea în justiţia naţională, dar şi din motive economice. Costurile privind soluţionarea acestor litigii în străinătate sunt ridicate. Vorbim despre: taxe arbitrale, onorarii arbitri, onorarii avocaţi, costuri de deplasare, cazare, traduceri documente etc”, a mai transmis Alina Gorghiu.

Ea a adăugat că pentru depăşirea acestei probleme, în şedinţa de Guvern de joi a înaintat un memorandum cu mai multe soluţii.

O soluţie se referă la elaborarea unor materiale care să reflecte situaţia litigiilor în legătură cu executarea contractelor de mandat şi conţinutul clauzelor compromisorii şi comunicarea acesteia către Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), după operaţionalizarea acestei instituţii.

De asemenea, o altă propunere se referă la realizarea de către AMEPIP, a unei situaţii centralizate, iar în baza acesteia, evaluarea negocierii clauzelor compromisorii, raportându-se la documentul ce integrează politica de proprietate a statului în ceea priveşte întreprinderile publice (a cărei reconfigurare este asumată şi prin PNRR, Reforma 9, Jalonul 440), cu luarea în considerare a eficientizării cheltuielilor bugetare şi a obiectivelor stabilite în PNRR privind guvernanţa întreprinderilor publice.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL