ANALIZĂ Elena Lasconi intensifică războiul cu Drulă pentru Cotroceni

Cătălin Drulă și Elena Lasconi, sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Elena Lasconi, primarul USR din Câmpulung, a decis să intensifice războiul cu Cătălin Drulă, președintele partidului, și să intre în cursa pentru alegerile prezidențiale din 2024. Lasconi a anunțat, joi seara, că este dispusă să-și asume această candidatură în 2024, ceea ce arată că primarul USR nu și-a dorit niciodată fotoliul de europarlamentar.

„Şi dacă aş şti că aş putea să schimb în bine țara, aş face orice. Deci aş face orice pentru asta, inclusiv aş candida la prezidențiale”, a declarat Lasconi, într-un interviu la Antena 3.

De ce a pus-o Drulă pe lista de europarlamentare

Despre o posibilă candidatură a Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale se vorbea de mai multe luni. Chiar dacă este la conducerea unui oraș mic din România, unde nu a avut niciun rezultat important, Lasconi și-a construit o bună campanie de imagine. Aceasta a lucrat toată viața în televiziune și știe foarte bine să comunice și să se promoveze în fața electoratului. Notorietatea ei a fost în creștere în ultimii ani, ceea ce arăta că devenea o amenințare pentru actuala conducere a USR, dominată de bărbați. După plecările lui Cioloș sau Cosette Chichirău, Lasconi avea șansa să devină opoziția la actuala conducere deținută de Drulă.

Astfel, Cătălin Drulă – susținut de Dan Barna, Cristian Ghinea, Vlad Voiculescu etc – au decis să o pună pe Elena Lasconi pe prima poziție pe lista pentru alegerile europarlamentare. Parlamentul European este un exil de lux pe care îl practică toată partidele din UE. Când un politician devine incomod, partidul îl trimite la Bruxelles pentru a-l îndepărta de politica națională.

Elena Lasconi a sabotat strategia USR

La scurt timp după prezentarea listei, Elena Lasconi a decis să saboteze strategia USR și a ieșit cu acea declarație despre familia tradițională. Elena Lasconi știe foarte bine să comunice și interviul despre LGBT nu a fost o simplă greșeală, ci arată clar o strategie personală a primarului.

Elena Lasconi a reușit, cu acea declarație, să se poziționeze împotriva actualei conduceri USR și să arate că în partidul condus de Drulă există o grupare politică cu alte idei și alte proiecte politice. În urma acelui scandal, Cătălin Drulă a retras-o de pe listă pe Elena Lasconi.

„Nu sunt pe listele europarlamentare pentru că am fost retrasă de conducerea USR. Nu a fost decizia mea, a fost o decizie forțată, mi s-a comunicat să mă retrag de pe liste. Cătălin Drulă mi-a comunicat”, a mai declarat Lasconi, joi seara.

USR anunță că protejează comunitatea LGBT din România, însă vrea alianță cu partidele Forța Dreptei și PMP, care sunt complet de partea familiei tradiționale și resping ideologia LGBT. Inclusiv Ludovic Orban, liderul Forței Drepte, a declarat că a votat „da” la referendumul pentru familie. Dacă Drulă ar aplica aceleași criterii ca în cazul Lasconi, ar trebui să anunțe că nu mai colaborează cu Forța Dreptei.

Lasconi intensifică războiul

Primarul USR crește miza războiului intern din partid și simte că actuala conducere USR este slăbită, mai ales după scandalul de corupție al lui Vlad Voiculescu. Cătălin Drulă a scos-o pe Lasconi de pe listele pentru europarlamentare pentru o simplă declarație, însă nu l-a scos pe Vlad Voiculescu care are dosar penal la DNA pentru achiziția de vaccinuri.

Elena Lasconi vrea să fie candidat la alegerile prezidențiale, însă prima șansă o are președintele partidului, Cătălin Drulă, care a răspuns cu „absolut”, atunci când a fost întrebat dacă ar putea fi candidatul USR la prezidențiale.

„Și dacă găsiți un președinte de partid care spune că n-ar putea să fie candidatul la prezidențiale al partidului, să-i spuneți să-l caute pe următorul pentru că încurcă partidul respectiv”, a declarat Drulă la Euronews România.

Prin urmare, USR-iștii care vor să candideze la alegerile prezidențiale prima dată trebuie să treacă de Cătălin Drulă. USR-iștii nemulțumiți de actuala conducere vor încerca să facă o schimbare înainte de alegeri. Președintele USR are mari probleme după scandalul cu Vlad Voiculescu, deoarece nu a luat nicio măsură și s-a plâns de acțiunile DNA în fața Comisiei Europene. Drulă folosește limbajul lui Liviu Dragnea și alege soluții care nu fac decât să arate că USR nu-și dorește o justiție independentă și nu respectă statul de drept.

Cătălin Drulă duce partidul spre un rezultat dezastruos la alegerile din 2024. În doar 3 luni au avut 3 scandaluri de corupție, președintele USR își protejează prietenii și îi pune pe liste la alegeri, partidul nu mai are niciun mesaj pozitiv și nu dă semne că ar putea lupta cu AUR, principalul lor rival. USR va pierde mai mulți aleși locali care se vor îndrepta spre alte partide, cum e cazul lui Gabriel Pleșa, primarul USR din Alba Iulia. Pleșa va candida din partea PSD la alegerile locale din 2024 și îl vor urma și consilierii locali din USR. Tot în ultimele luni, Vlad Voiculescu a eliminat viceprimarii USR din capitală, însă el nu a renunțat la nicio funcție după ce a aflat că are dosar penal la DNA.

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: