BBC: Marea Britanie a arestat trei bulgari, presupuși spioni ruși

Trei presupuşi spioni ai Rusiei în Marea Britanie, toţi cetăţeni bulgari, au fost arestaţi şi inculpaţi în cadrul unei anchete majore de securitate naţională, dezvăluie, marţi, BBC. Inculpaţii au fost reţinuţi în februarie şi de atunci au fost plasaţi în arest preventiv. Aceştia sunt bănuiţi că lucrau pentru serviciile de securitate ruseşti. Ei sunt acuzaţi […]
România, mai multe autoturisme noi. Crește numărul celor „verzi”

A crescut numărul înmatriculărilor de autoturisme noi în România în primele șapte luni din an, cu o cincime față de aceeași perioadă din 2022. Autoturismele „verzi”, electrice și hibride, au înregistrat un salt de peste 36% și au ajuns la o cotă de piață de aproape 23%, reiese din datele publicate de Asociația Producătorilor și […]
Austria: fiecare al optulea lucrător străin este cetățean ungar

Potrivit datelor oficiale, în iunie au fost înregistrați în Austria 1.001.121 lucrători străini, dintre care 125.000 au fost cetățeni ungari, ceea ce reprezintă aproape 13 la sută din totalul forței de muncă străină. Numărul ungurilor care lucrează în Austria este echivalent cu populația orașului Győr. În iunie, un total de 124.718 cetățeni ungari lucrau în Austria, […]
Locuri de muncă în România. Ofertă crescută în ultimele luni

Numărul locurilor de muncă vacante la nivel naţional a ajuns la 62.458, în timp ce angajatorii din Spaţiul Economic European pun la dispoziţia muncitorilor români 171 de posturi, prin reţeaua Eures România, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Pe 12 iulie 2023, agențiile anunțau 54.063 locuri de muncă vacante la nivel naţional. […]
Infotrafic: Coloane de mașini pe DN1 și A2

Pe DN 1 Ploieşti-Braşov s-au format coloane de maşini pe sensul de urcare spre Braşov, cât şi între staţiunile Predeal-Buşteni, în direcţia către Ploieşti, informează marţi Centru Infotrafic din IGPR. Coloane de maşini sunt formate şi pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, pe DN 7C Transfăgărăşan sunt coloane pe aproximativ 5 km. Aglomeraţie în trafic […]
Vâlcov e doar primul. România mai are de recuperat din Italia condamnați celebri

Fostul ministru PSD Darius Vâlcov a fost extrădat, luni, din Italia şi a ajuns după gratii, la Penitenciarul Rahova. Este primul fugar celebru pe care statul român reuşeşte să îl aducă din Italia, ţară devenită refugiu pentru mulţi condamnaţi români, precum Mario Iorgulescu, Alina Bica, Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, sau omul de afaceri Dragoș […]
Podul de la Brăila: ce a revoltat șoferii

Podul peste Dunăre din Brăila a fost închis circulației auto în noaptea de luni spre marți, în urma unei decizii a constructorului. Numeroase mașini au dorit să traverseze podul în noaptea de luni spre marți la intrarea pe podul de la Brăila. Șoferii se așteptau ca în minivacanța de Sf. Maria traversarea să se facă […]
IGSU: pompieri români vor ajuta la stingerea incendiilor în Corsica

România a trimis, marţi, în Insula Corsica un modul specializat de stins incendii de pădure, cu 20 de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), deplasarea pompierilor salvatori se realizează pe cale aeriană, cu aeronave din cadrul Ministerul Apărării Naţionale, iar […]
IGPR: controale la societățile care oferă agrement nautic

Poliţiştii din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi au verificat, în perioada 12-14 august 2023, societăţile comerciale care au ca obiect de activitate agrementul nautic în scop comercial, pentru prevenirea de accidente nautice. Au fost controlate 14 societăţi comerciale, 36 de persoane angajate, 31 de sky jet-uri, 14 hidrobiciclete şi alte bunuri şi echipamente recreaţionale (5 […]
BAC, sesiunea de toamnă: calendar, număr de candidați, reguli

Peste 33.900 de candidaţi s-au înscris pentru susținerea celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului 2023 organizată în acest an. Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 22.600 de candidaţi provin din promoţia anului 2023, iar aproximativ 11.300 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare, anunţă Ministerul Educaţiei. Începând cu această sesiune […]