Controale în școli din Vaslui pentru identificarea problemelor înainte de începerea anului școlar

scoala/ Inquam Photos/Octav Ganea
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Autorităţile judeţene vor organiza în perioada următoare controale mixte în şcoli pentru a identifica problemele cu care se confruntă unităţile de învăţământ şi remedierea acestora înainte de începerea anului şcolar.

Măsura a fost luată, miercuri, în cadrul unei întâlniri de lucru la care prefectul judeţului, Daniel Onofrei, i-a convocat pe reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Direcţiei de Sănătate Publică.

„Împreună, vom conlucra pentru a ne asigura că fiecare şcoală oferă un mediu sigur şi propice pentru elevi. Acest demers ne va permite să obţinem o imagine clară asupra situaţiei actuale din unităţile de învăţământ şi să luăm măsurile necesare pentru a remedia eventualele probleme identificate. Asigur cetăţenii că eforturile noastre sunt concentrate pe asigurarea unei educaţii de calitate şi în condiţii optime pentru toţi elevii din judeţul Vaslui”, a declarat prefectul judeţului Vaslui, conform agerpres.ro.

Daniel Onofrei le-a transmis primarilor din judeţ, dar şi cetăţenilor că aşteaptă sprijin din partea lor şi că îi încurajează să transmită din timp acolo unde sunt probleme.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: