Fata violată la tabăra AUR, mărturii cutremurătoare: „Acolo mi s-a tăiat firul”

colaj foto Telegrama

Minora de 17 ani violată în tabăra de vară AUR face dezvăluiri cutremurătoare. Tânăra povestește că în timpul unei petreceri de pe plajă a fost încurajată de unul dintre acuzați să bea alcool, iar după ce nu s-a mai putut ține pe picioare, a fost dusă la hotel de bărbații despre care spune că au abuzat-o.

„Am ajuns în cameră la mine, iar cel tânăr a venit și a încercat să mă pupe. Pe urmă a plecat din cameră, că l-am dat afară, și cei de 40 de ani m-au chemat la ei în cameră ca să le dau un încărcător. Și acolo mi s-a tăiat firul, dar bănuiesc că s-au întâmplat unele lucruri pentru că am unele amintiri. Îmi amintesc că eram cu el în baie la un moment dat și era cu mâna pe mine, dar nu s-a întâmplat să mă dezvirgineze atunci, pentru că nu mă durea, cred că a făcut altceva”, a mai dezvăluit fata.

A doua zi după presupusa faptă, adolescenta le-a cerut socoteală indivizilor, însă aceștia au negat că ar fi avut comportamente nepotrivite față de ea, menite să o pună într-o situație sensibilă. A urmat o altă seară în care adolescenta a consumat băuturi alcoolice la insistențele bărbaților, urmând a fi dusă în camera unuia dintre aceștia. După ce i s-a făcut rău, a fost dusă în camera ei de alți colegi, iar mama ei a fost sunată pentru a i se comunica cele întâmplate. Femeia, disperată, a alertat autoritățile, care au găsit-o pe fată într-o stare destul de avansată de ebrietate. Adolescenta acuză că bărbații nu i-ar fi dat doar alcool să consume, pentru că nu își amintește nimic din seara presupusului viol. Totuși, la venirea oamenilor legii, aceasta a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni, potrivit ziuaconstanta.ro.

„M-au lăsat să îmi revin, iar când mi-am mai revenit am văzut că am sânge jos și mă durea foarte tare. Nu mi-au luat nicio declarație, mi-au luat doar buletinul din ghiozdan, mi-au umblat în lucruri. Deci aveam buletinul la mine, știau organizatorii și toată lumea de acolo vârsta mea, că aveam 17 ani. Cum să creadă că am 20 de ani, când eu le-am spus că abia am împlinit 17 ani? Astea sunt minciunile lor ca să mă blameze și să mă denigreze pe mine, victima. Vor să se apere, să scape”, a povestit adolescenta.

Urmăriți mai jos mărturia cutremurătoare a fetei violate la tabăra AUR:


Și mama fetei de 17 ani vine cu acuzații grave la adresa membrilor AUR. În timp ce, ințial, părinții minorei fuseseră anunțați că fiica lor va pleca în tabără cu un autocar, alături de alți participanți la tabără, aceasta a fost luată cu mașina de doi bărbați, fără a avea consimțământul părinților, ba chiar i-ar fi fost falsificată semnătura care să ateste acordul în acest sens.

„Îmi este foarte greu. Nu îmi închipuiam că putea să mi se întâmple așa ceva acolo unde m-am dus pentru alte scopuri. Nicicum nu mă așteptam. Dacă voiam să fac ceva cu băieți nu așteptam și nu eram virgină până la vârsta aceasta, nu așteptam să mă duc acolo și să își bată joc de mine trei bărbați în toată regula, după ce mi-au dat să beau”, a declarat, la România TV, adolescenta de 17 ani.

Medicii au confirmat: fata de 17 ani a fost violată în tabăra AUR

Raportul medical în cazul adolescentei care a acuzat faptul că a fost violată la Școala de Vară a AUR confirmă acuzațiile acesteia. De altfel, potrivit informațiilor PS News, au fost făcute deja audieri în acest caz.

Prima evaluare medicală în cazul adolescentei de 17 ani, din Slobozia, care a acuzat faptul că ar fi fost violată de doi membri AUR la școala de vară a partidului, desfășurată în stațiunea Olimp, precizează că este vorba despre o agresiune fizică umană și atestă violul, potrivit Antena3.ro

Practic, este vorba de raportul medicilor de la urgență care fac o primă evaluare după ce victima s-a prezentat la Poliție, acuzând faptul că a fost violată.

„Ca să ajungi la o expertiză medico-legală ai nevoie de o primă evaluare pe care ți-o face personalul de urgență, pentru că așa și ajuns fata aceasta la urgență. Se vede și pe foaia de observație că s-a prezentat la unitatea de primiri urgențe și acolo s-au făcut primele constatări.

Bineînțeles, fiind vorba despre o poveste pe care fata a relatat-o acolo că s-ar fi întâmplat, fiind întrebată, cel mai probabil de către medicii de acolo dacă suspicionează că ar fi fost agresată sexual sau, mă rog, pe scurt, dacă ar fi fost violată, ea a răspuns afirmativ.

Asta nu înseamnă că avem documentul final, dar să știți că acest document o să meargă mai departe la Serviciul de Medicină Legală, iar cei din cadrul acestui serviciu de medicină legală vor avea obligația să spunem așa, să audieze, să inspecteze acest document și ulterior coroborat cu alte probe, tot așa din zona medicinei legale să se pronunțe”, a declarat, pentru Antena 3 CNN, avocatul Adrian Cuculis.

Rodica Boancă, fost senator AUR de Ialomița, invitată, în emisiunea „Puterea Știrilor”, a oferit detalii despre cazul înfiorător al minorei violate în tabăra organizată de către AUR. Aceasta spune că se încearcă mușamalizarea abuzului.

Rodica Boancă spune, la rândul său, că da, actul medical atestă violul asupra minorei.

„Din păcate, nu a ieșit încă certificatul medico-legal care să ateste, fără doar și poate, adevărul. Astăzi, unul dintre polițiștii întrebați de mamă ce se mai întâmplă și care e stadiul dosarului, pentru că e foarte îngrijorată, i s-a transmis că problemele sunt „în conservare”. Nu sunt avocat pe Penal, dar ce prespune această „conservare”? Le lași așa după ce le verifici și scoți toate informațiile din ele, le conservi pentru proces și ce urmează.  Mi se pare o formă de intimidare și aroganță din partea domnului polițist”, arată politiciana.

Fosta membră AUR face apel la autorități să-și facă datoria, să respecte legea și să prindă vinovații, oricare ar fi ei, să deruleze o anchetă corectă pentru toată lumea, mai arată aceasta.

„Nu, nu înțelegem aceste alegații pe care le-au făcut dl. polițist. Avem informații cum că organizatorul care a trimis fata împreună cu cei trei bărbați, nu, pe lângă faptul că nu a avut acordul mamei, a întrebat-o de exemplu dacă vrea să plătească cei 100 lei. Fiecare participant trebuia să plătească o sumă de 100 lei, înțeleg dl. respectiv a plătit acea sumă, după care a trimis fata împreună cu  cei trei bărbați. Copila aceasta pare mai degrabă racolată din AUR Slobozia, AUR Ialomița, pentru că ea a participat cu mama la început la niște acțiuni, activități ca simpatizante, deci nu au adeziune. Mama n-are adeziune și după aceea, fata a fost contactată fără acordul mamei să meargă acolo și fata nu a avut acordul părinților. Fata fiind minoră da 17 ani nu a avut acordul părinților să meargă în această tabără AUR”, mai explică Boancă.

S-au făcut presiuni asupra fetei să-și retragă plângerea

„S-au făcut presiuni, s-au încercat niște telefoane, contacte pe messenger, fata și-a închis telefonul”, mai punctează invitata.

Boancă adaugă că violatorii au confirmat că sunt membrii de partid.

„Se poate vedea și la AEP din plata cotizațiilor în curând, că apare frecvent acel raport. (…) Nu, acești oameni nu erau în AUR când eram eu, nu cred eu că am selectat oamenii foarte aprigă atunci când am fost eu în AUR, niciunul dintre cei care sunt acum coordonatori județeni la AUR nu au fost admiși de mine, deși am fost rugată să îi primesc. Nu au fost primiți în partid, iar când acest lucru s-a făcut peste capul meu, am plecat eu pentru că eu nu mă pot alătura cu asemenea indivizi”, explică aceasta.

În ceea ce privește organizarea unei tabere cu minori fără acordul părinților, ea spune că AUR nu respectă legea.

„Pentru ei legea e așa, o chestiune. (…) Legea este așa, cu tocmeală. Știți că poliția s-a dus acolo și a plecat, lăsând o fată în stare de ebrietate pe mâna unor inconștienți. (…) S-a pornit o anchetă, totuși, cu chiu, cu vai. I se transmite mamei că probele sunt conservate, analizele toxicologice n-au fost încă trimise, certificatul medico-legal încă așteptăm să iasă. Adică se întâmplă niște lucruri foarte ciudate, foarte ciudate pentru un astfel de caz, unde cu cât se audiază și se verifică probele mai repede, se administrează mai repede probele, cu atât sunt mai mari șanse să se găsească vinovații (…) S-a dat ordin pe unitate să nu se discute și pe cât posibil să nu ajungă în instanță”, conchide Boancă.

George Simion a reacționat în urma acuzațiilor făcute de fată, spunând că aceasta minte și vrea să denigreze partidul. Tânăra chiar i-a pus o întrebare liderului de partid: „Cum să denigrez AUR dacă eu am ținut cu AUR până acum și m-am implicat, am fîcut voluntariat, m-am implicat, m-am dus la evenimente, la proteste, cum vreau să denigrez AUR?”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL