Intotero, despre copiii transportaţi în străinătate pentru intervenţii chirurgicale

Natalia Intotero
PSNEWS.RO

Ministra Familiei, Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a povestit, luni la Conferinţa Naţională „Family-Centered Care – Rolul familiei în îngrijirea pacientului pediatric” de la Palatul Parlamentului, despre experienţa pe a avut-o împreună cu Asociaţia Blondie care transportă copii şi bebeluşi în străinătate pentru intervenţii chirurgicale care nu pot fi realizate în România. Intotero, care a participat la un astfel zbor la Milano, pe 5 septembrie, a explicat că o problemă ar fi faptul că mulţi părinţi nu ştiu ce îngrijire să ofere copiilor, după astfel de intervenţii, de aceea consideră că este necesară mai multă educaţie în acest sens. „Eu cred, personal, că dacă am identifica o posibilitate, clar că de la bugetul de stat e mai dificil, dar prin fonduri europene, să avem acele centre de tratament şi recuperare cumva în vecinătatea acestor spitale, atunci ar fi extraordinar” a completat ministra Familiei.

„Am avut posibilitatea, la invitaţia doamnei Adelina Toncean (fondatoarea Asociaţiei Blondie – n.r.) să ajung şi eu cu un zbor la Milano, unde au fost transportaţi câţiva bebeluşi care nu puteau fi operaţi în ţară. Alături de distinsul domn doctor Cătălin Cârstoveanu (şeful Secţiei de Terapie Intensivă Nou-Născuţi de la Spitalul “Marie Sklodovska Curie” din Bucureşti – n.r.), îl consider un înger al copiilor, am avut posibilitatea să schimbăm câteva opinii la întoarcere, pentru că la dus a fost tot acel moment de emoţie să ajunge cu copiii bine în Milano. Dacă vi se oferă această posibilitate, pentru cei care nu aţi fost într-un astfel de zbor, chiar vă îndemn. Am simţit emoţiile părinţilor, dar şi a celorlaţi, au fost şi copilaşi care nu aveau părinţi, pentru că erau abandonaţi. Acolo am simţit şi mai puternic acea emoţie” a afirmat Natalia Intotero, luni la Parlament.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: