Ligia Deca: Prezenţa la şcoală şi bunăstarea elevilor, importante pentru îmbunătăţirea performanţei la testele PISA

Ligia Deca
Sursă foto: Facebook / Ligia Deca

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, că prezenţa la şcoală şi bunăstarea elevilor, dar şi o nouă modalitate de formare a cadrelor didactice şi motivarea lor în carieră sunt lucruri „foarte importante” pentru îmbunătăţirea performanţei elevilor, motiv pentru care se va acţiona „cu şi mai multă hotărâre” în implementarea măsurilor din noua lege a învăţământului preuniversitar.

„Prezenţa la şcoală şi bunăstarea elevilor sunt foarte importante pentru îmbunătăţirea performanţei elevilor în PISA (Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor – n.red.) şi cred că asta arată că trebuie să mergem înainte şi cu mare hotărâre în implementarea măsurilor în cadrul noii legi a învăţământului preuniversitar. Vorbim despre o nouă modalitate de formare iniţială a cadrelor didactice şi în motivarea lor în carieră la formarea continuă, mentorat, salarii mai bune, oportunităţi mai bune de interacţiune cu colegii”, a subliniat Deca la dezbaterea „Rezultatele PISA 2022 în contextul reformei naţionale în domeniul educaţiei”, manifestare organizată de Ministerul Educaţiei, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

Deca a menţionat că Raportul pe 2022 privind învăţământul preuniversitar va ghida programele de formare pentru profesori, care trebuie să fie dotaţi cu abilităţile necesare pentru a sprijini în special elevii din familii sărace.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: