Magazinele nu vor fi închise în weekend. Ciolacu: Închid un subiect care a provocat dezbatere publică

Cos de cumparaturi
Sursa foto: Pixabay

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun”.

„Vreau să închid un subiect care a provocat dezbatere publică: cel legat de programul magazinelor și închiderea magazinelor la sfârșit de săptămână. Din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Din câte îmi aduc aminte, au fost închise piețe în pandemie sau a fost pus orar la magazine. Vreau să vă anunț că nu mai suntem în acea etapă”, a afirmat premierul Ciolacu.

Solicitarea închiderii supermaketurilor în weekend a venit, săptămâna trecută, de la proprietarii de mici magazine. Inițial, premierul Ciolacu a spus că ideea va fi analizată.

În urmă cu câteva zile, mici retaileri au anunțat că, într-adevăr, închiderea totală a marilor magazine în weekend nu se poate face  și au propus reducerea programului acestora până la ora 13.00, justificând cu nevoia angajaților din supermarketuri și malluri de a sta cu familiile lor.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: