METEO Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti, sâmbătă şi duminică

ninsoare
Sursă foto: X

Vremea în Capitală se va răci accentuat sâmbătă şi duminică, până la maxime de 6-7 grade Celsius, în timp ce precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar pe parcursul nopţii se va depune strat de zăpadă de 5 – 10 centimetri, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 25 – 26 noiembrie.

Potrivit ANM, în intervalul 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 8:00, cerul va fi acoperit şi pe tot parcursul intervalului vor fi precipitaţii, sub formă de ploaie, iar noaptea lapoviţă şi ninsoare. Se vor acumula cantităţi de apă însemnate, de 30 – 40 litr/mp.

Pe parcursul nopţii se va depune strat de zăpadă, neuniform, de 5 – 10 cm. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului (cu rafale în general de 40 – 50 km/h). Temperatura maximă va fi de 6 – 7 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL