Rareș Bogdan: Dacă TVA crește cu un singur punct, ministrul Boloș pleacă acasă

RaresBogdan
Sursa foto: INQUAM / George Calin

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a declarat joi la Antena 3 că ”dacă TVA crește fie și cu un singur punct, ministrul Marcel Boloș pleacă acasă”.

El s-a referit la o declarație mai veche a ministrului liberal al Finanțelor, Marcel Boloș, care dădea de înțeles că în cazul unei crize bugetare ar putea fi majorată taxa pe valoarea adăugată (TVA).

„Nu va crește TVA, ne-am asumat și noi și PSD. Am negociat și nu va crește, am reușit să îi convingem că nu putem crește în nici un caz TVA pentru că i-ar afecta și pe cei cu venituri mici. Deci nu creșterea taxelor e soluția. România nu are problema banilor în acest moment”, a mai spus Rareș Bogdan.

România are în acest moment o cotă standard de TVA de 19%, precum și cote reduse de 9% și 5% la anumite produse de larg consum, precum alimentele.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL