România Frumoasă – Un jurnalist italian celebru promovează vinurile românești

Ambasada României în Italia, în parteneriat cu Wines Of Romania, a organizat, la Roma, un eveniment de prezentare a vinurilor românești, în prezența unor personalități din Peninsulă.

Printre experți, oenologi, reprezentanți ai industriei de profil, jurnaliști, la eveniment a participat și Bruno Vespa, un fin cunoscător al vinurilor produse în România.

„Vinul nu este doar un produs comercial, ci un ambasador al culturii și istoriei unei țări”, a afirmat Gabriela Dancău, ambasadorul României în Italia.

Iubitorii de vin și antreprenorii prezenți au avut ocazia să facă cunoștință sau să revadă soiuri tradiționale românești precum Fetească regală, Fetească albă, Busuioacă, Zghihară, Fetească neagră și altele.

„Salut această admirabilă inițiativă de promovare a vinului românesc în Italia, un vin excelent, de calitate, pe care am avut ocazia să îl degust în mai multe rânduri și care are potențialul de a intra pe piața italiană și de a atinge succesul binemeritat”, a declarat la eveniment jurnalistul Bruno Vespa.

Mai multe despre eveniment și cramele participante, pe roma.mae.ro.

România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL