Iohannis: În aceste vremuri complicate, iubirea aproapelui, solidaritatea şi armonia sunt tezaurul nostru preţios

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la evenimentul comemorativ „Ceasul Vinerii Mari – 75 de ani de la dezlănţuirea prigoanei împotriva Bisericii Române Unite cu Roma, Greco – Catolice”, că „în aceste vremuri foarte complicate în care ne aflăm, iubirea aproapelui, solidaritatea şi armonia socială sunt tezaurul nostru preţios, pe care mă bucur să-l văd […]
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu președintele Zanzibarului

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, sâmbătă, de preşedintele Zanzibarului, Hussein Mwinyi. „Putem consolida cooperarea noastră în domenii precum educaţie, turism, agricultură, silvicultură, biodiversitate, IT&C, cultură şi management al situaţiilor de urgenţă”, a afirmat președintele României. Administraţia Prezidenţială a publicat, sâmbătă, pe site-ul oficial, fotografii de la primirea preşedintelui Klaus Iohannis de către preşedintele Zanzibarului, […]
VIDEO Iohannis: Ne dorim ca minoritatea română din Ucraina şi cea ucraineană din România să aibă drepturi similare

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, marţi, cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, aflat în vizită oficială la Bucureşti, despre protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi Ucraina. „Noi ne dorim ca cele două minorităţi, care sunt importante pentru noi amândoi, să aibă drepturi similare, în special ne referim aici, evident, la limba vorbită şi […]