Ținuți flămânzi, bătuți și înjurați, în timp ce mama lor era în Spania

Sursa foto: doc.ro

O bunică din Galați este cercetată penal pentru că și-a maltratat cei cinci nepoți. Sunt copiii fiului său, ajunși în grija ei în urmă cu 10 ani. Mama copiilor era în Spania și susține că a fost asigurată de fostul soț că totul este bine.

Bunica violentă a fost, în cele din urmă, reclamată de nepotul cel mare, care a și înregistrat-o.

„De ce ai mâncat fără știrea mea? Când plecai golan și mâncai grătar era bine? Mănânci cât îți dau eu!”

Cinci frați, 4 băieți și o fetiță cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, au fost abuzați psihic și fizic timp de aproape 10 ani de către bunica paternă. Nu primeau mâncare suficientă, erau înjurați, bătuți și monitorizați video.

Înainte să ajungă în grija femeii în vârstă de 69 de ani, micuții au fost alături de părinți în Spania, spune mama copiilor. Cornelia Herțug – mama copiilor agresați: „Fiind în Spania, tatăl lor a intrat la pușcărie pe caz de droguri și violență domestică.

Copiii erau mici, aveam cinci, nu aveam loc de muncă, nu aveam cum să îi întrețin. I-am băgat în centru pentru scurt timp, până îmi găsesc un loc de muncă. După câteva luni, bunica nu știu cum a făcut, nu am dat semnătură, nu știu cum i-a scos și i-a adus aici.”

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL