EXCLUSIV INTERVIU Gabriela Firea: ”E doar o chestiune de timp până când PSD va fi condus de o femeie”

Psnews.ro continuă seria interviurilor cu politicienii care ne conduc. În această săptămână, jurnaliștii Psnews.ro au stat de vorbă cu un om politic cheie în actuala campanie prezidențială, fiind purtător de cuvânt al prezidențiabilului cotat cu cele mai mari șanse să câștige lupta pentru Cotroceni, în acest moment.

Care este este cel mai puternic adversar prezidențial al lui Victor Ponta, cum vede o femeie candidaturile celor două doamne la Președinție, care este profilul viitorului președinte PSD, care sunt principalele atribute ale prezidențiabilor, dar și ce rol va avea presa în campania pentru prezidențiale, aflăm de la senatorul social-democrat și fostul jurnalist Gabriela Firea. 

 R: Sunteți o doamnă care a reușit să se impună în politica românească într-un timp foarte scurt. Extrapolând, considerați că electoratul din România ar putea să voteze masiv o femeie la alegerile prezidențiale din acest an?

Gabriela Firea: Mă tem că nu putem extrapola succesul meu personal, și acesta fiind destul de relativ, la nivelul alegerilor prezidențiale. Obiectiv vorbind, alegerea unei femei în funcția supremă în stat cred că depinde din ce în ce mai puțin de prejudecățile sau misoginismul așa-zis tradițional al românilor. Un criteriu mult mai puternic este calitatea eventualelor candidate. Altfel spus, sunt convinsă că românii ar vota o femeie președinte, dacă ar exista o candidată care să-i inspire și să le inspire încredere.

R: Ce șanse politice oferiți celor două doamne care au intrat în cursa prezidențială și anume doamna Elena Udrea și doamna Monica Macovei?

Gabriela Firea: N-aș vrea să mă refer direct la cele două candidate, dar cred că oamenii votează nu numai cu rațiunea. Oricât de potrivit cu fișa postului de președinte ar fi un candidat, și asta e valabil și pentru bărbați, dacă nu reușește să magnetizeze  alegătorii, „să treacă sticla”, nu va avea sorți de izbândă.

R: Sunteți un fost jurnalist de marcă. Ce rol credeți că va avea mass- media în această campanie electorală? Considerați că influența acestor instituții media poate decide câștigătorul alegerilor prezidențiale?

Gabriela Firea: Nu presa decide rezultatul alegerilor. Nici măcar nu-l poate influența direct într-o măsură semnificativă. Dar indirect rolul mass-media este determinant, pentru că prin intermediul acestor instituții prestația și mesajele candidaților ajung la alegători.  Ori într-o campanie, oricât de vrednic ar fi candidatul, nu va putea să strângă milioane de mâini. Așa că are nevoie de presă pentru a intra în casele oamenilor.

R: Știm faptul că nu puteți vorbi despre cine ar putea fi viitorul președinte al PSD. Dar ne puteți descrie cum ar trebui să fie viitorul președinte al PSD? Care sunt condițiile sine qua non pe care viitorul președinte al PSD trebuie să le aibă? Putem vorbi de o femeie?

Gabriela Firea: Președintele oricărui partid trebuie să aibă în primul rând calități de lider. Să-i poată determina pe oameni să i se alăture și să le ofere proiecte care să-i mobilizeze. Specificul PSD, vorbim aici de cel mai mare partid al României, presupune în plus față de calitățile generale și abilitatea de armoniza curentele de opinie care apar inerent în jurul liderilor cu personalitate puternică. Ori în PSD întotdeauna au fost mulți lideri puternici, iar președintele trebuie să aibă abilitatea de a-i ține pe toți la aceeași masă. În măsura în care o femeie își poate asuma aceste provocări, de ce nu? Să nu uităm că Partidul Social Democrat a făcut cele mai mari progrese pe linia egalității de șanse în politică. Avem 5 vicepreședinți la nivel național din rândurile organizației de femei, avem miniștri, parlamentari, europarlamentari și, iată, un comisar european. E doar o chestiune de timp până când PSD va fi condus de o femeie.

R: Care ar fi temele pe care prezidențiabilii ar trebui să le abordeze cu prioritate în această campanie electorală?

Gabriela Firea: Fiecare candidat trebuie  să-și stabilească singur prioritățile, dar cred că ar trebui ca programele și dezbaterile să fie axate pe teme care au legătură directă cu activitatea președintelui, lucruri pe care le poate influența direct. Așa cum de multe ori în campaniile electorale pentru alegerile parlamentare candidații se comportă  ca și cum urmează să ocupe posturi de primari, și la alegerile prezidențiale unii candidați au tendința să vină în fața publicului cu programe pentru aplicarea cărora au nevoie de un guvern și Parlament favorabile. Cum această situație nu se întâlnește întotdeauna, nu e tocmai corect să promiți lucruri pe care nu le poți face decât în anumite condiții specifice.

R: Klaus Iohannis a declarat că în cazul în care ar primi un verdict nefavorabil de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul pe care acesta îl are cu ANI s-ar retrage din cursa pentru prezidențiale. În acest caz, considerați că ACL ar putea să îl susțină pe Teodor Meleșcanu?

Gabriela Firea: Este problema ACL pe cine susține în eventualitatea în care candidatura dlui Iohannis s-ar afla sub semnul întrebării. Pentru noi nu există variante mai bune sau mai puțin bune, pentru că Victor Ponta aleargă într-o cursă în care provocarea nu este de a ieși pe primul loc, de lucrul acesta nu se mai îndoiește nimeni, ci de a obține un „timp” cât mai bun. E ca și cum ar alerga de unul singur pentru a-și ameliora propriul record.

R: Dacă ar fi să le acordați câte un atribut actualilor prezidențiabili, care ar fi acelea?

Gabriela Firea:  =Klaus Iohannis = primar

– Victor Ponta = învingător

– Călin Popescu Tăriceanu = liberal

– Elena Udrea = oportunistă

– Monica Macovei =  procuror

– Teodor Meleșcanu = diplomat

R: Care credeți că este cel mai puternic adversar al lui Victor Ponta în campania prezidențială? Cine este favorit, din punctul dvs. de vedere, să intre în turul II al prezidențialelor, alături de Victor Ponta?

Gabriela Firea: Cel mai puternic adversar al lui Victor Ponta este… Victor Ponta. Mai precis, capacitatea de a-și transmite corect și eficient mesajele și de a nu ceda tentației să răspundă atacurilor venite din toate părțile. În ce privește turul doi, oricine  ar fi adversarul, asta în cazul în care vom avea turul 2, acesta va încerca să canalizeze  toate opțiunile anti-Ponta, ceea ce va fi destul de dificil având în vedere orgoliile exacerbate ale candidaților așa-ziși „de dreapta”.  Excepție face poate doar dl Tăriceanu, care e singurul care vrea să demonstreze în această campanie că este cel mai bun pentru a ocupa fotoliul de la Cotroceni, și nu cât de rău este Ponta.

R: Există o întreagă dezbatere despre viitorul premier, în cazul în care Victor Ponta câștigă alegerile prezidențiale. Ar accepta PSD, în cazul în care Victor Ponta ajunge la Cotroceni, să susțină pentru poziția de premier pe cineva din afara partidului?

Gabriela Firea: Să ajungem în această situație și vom vedea ce acceptă partidul, dar și ce i se propune. Oricum, nu se pune problema unei acceptări de principiu a unei persoane din afara partidului, ci se va discuta, eventual, despre variante concrete.

R: Este de notorietate în spațiul public disputa politică pe care o aveți cu președintele PNL Ilfov, Marian Petrache. Care mai este situația în momentul de față? Cui credeți că vor acorda cetățenii din Ilfov cele mai multe voturi la alegerile din această toamnă?

Gabriela Firea: Paradoxal, am avut dispute politice cu dl Petrache pe vremea când eram în aceeași Alianță, în USL. De când suntem adversari, n-au mai existat „ciocniri”. Oricum, eu n-am avut probleme cu președintele PNL Ilfov sau cu secretarul general al PNL, ci cu președintele Consiliului Județean Ilfov, și numai atunci când proiecte importante pentru viața cetățenilor din Ilfov erau afectate de abordări politice.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: