Risc crescut de avalanșe la munte. Zonele vizate

Meteorologii anunţă, luni seară, risc de gradul patru de producere a avalanşelor în Carpaţii Occidentali şi în vestul celor Meridionali. Avertizarea este valabilă la altitudini de peste 1.800 de metri, potrivit News.ro. „La peste 1.800 m, în partea superioară a stratului de zăpadă întâlnim zăpadă recentă de grosimi considerabile, ce depăşeşte 30-35 cm în majoritatea […]

După casele self-scan, urmează self-screening în aeroporturi. În viitor ne-am putea face singuri control de securitate

În condițiile în care controalele de securitate din aeroporturi generează cozi interminabile în perioada sărbătorilor, americanii se gândesc să introducă self-screening. Primele dispozitive de acest gen vor fi instalate chiar luna viitoare. 2024 ar putea fi primul an când ne facem singuri controlul de securitate pe aeroporturi, scrie Skift. Departamentul Siguranței Interne (DHS) din Statele Unite […]

Surprizele românilor care își fac test ADN. Câți au gene de unguri, ruși și ucraineni

Tot mai mulți români vor să-și afle originile și arborele genealogic, dincolo de ceea ce știu despre neamul lor din spusele bunicilor. Unii dintre ei au parte de surprize nemaipomenite atunci când fac asta. ADN-ul uman poate dezvălui multe secrete ale trecutului, de la grupurile etnice și regiunile geografice din care provin oamenii, iar în multe cazuri […]

Cum să facem față fără stres și anxietate lunii decembrie

Luna cadourilor. Luna bucuriilor. Luna colindelor interminabile la radio – aceleași ca în fiecare an. Luna vizitelor la prieteni și rude. Dacă le enumerăm așa pe toate, pe rând, parcă încep să sune mai degrabă a obligații, decât a plăcere. Și uneori chiar așa este, avertizează oamenii de știință, care explică în ce fel poate […]

Cutremur neobișnuit în ziua de Crăciun, lângă București

Un cutremur neobișnuit a avut loc în seara zilei de Crăciun la doar 50 de km de București, transmite Institutul Național pentru Fizica Pământului. Un cutremur neobișnuit a avut loc luni seara, la ora 20,28 în Muntenia, la doar 50 de km de Capitală. Seismul a fost unul de suprafață, la adâncimea de 8,3 km. […]

Brazi nevânduți, abandonați în piețe. Trecătorii n-au ratat ocazia și au plecat acasă cu bradul 

Foarte căutați până în ajunul Crăciunului, mulți brazi rămași nevânduți au fost abandonați de comercianți în piețe. Trecătorii n-au ratat ocazia și au plecat acasă cu bradul pe care nu și l-au putut cumpăra. Ecologiștii ne îndeamnă să nu-i aruncăm după sărbători, pentru că pot fi transformați în îngrășământ natural sau în peleți, pentru încălzire. […]

Atenționări de vreme rea și risc de inundații

news.ro

Hidrologii au emis atenționări pentru cursuri de apă din Maramureș, Crișana, Transilvania și Moldova. Peste 20 de brazi au căzut luni seară în județul Harghita, pe o distanță de doar șase kilometri, pe Drumul Național 13B Gheorgheni-Praid. Direcția de Drumuri și Poduri Brașov, care administrează șoseaua, acționa luni noapte pentru îndepărtarea lor. Drumarii au transmis […]

Francezii, împovărați de taxe pe terenuri agricole. Noi destinații pentru aceste pământuri

Sursă foto: sotanga.ro

 Taxele pe terenuri agricole din unele state membre UE sunt ca lanțurile de la picioare care împiedică bunul mers si îngustează orizontul. În cadrul Uniunii Europene (UE), în ciuda Politicii Agricole Comune (PAC) care beneficiază de 32% din bugetul european, în ciuda directivelor privind mediul sau piața internă, agricultura nu face obiectul unei armonizări fiscale. […]