Bogdan Ivan: Încercăm să ne asigurăm că România nu va fi în perioada următoare ţinta unor valuri masive de deepfake

Sursa foto: Ministerul Cercetării, Digitalizării şi Inovării

Ministrul Cercetării, Digitalizării şi Inovării, Bogdan Ivan, a afirmat că a avut discuţii cu oficiali din marile companii de tehnologie prin care încearcă să se asigure că România nu va fi în perioada următoare ţinta unor valuri masive de deepfake.

Bogdan Ivan a fost întrebat miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, dacă există posibilitatea ca viitorul apropiat să fie creat în România un centru de date al Google.

“Există discuţii la cel mai înalt nivel cu marile companii de tehnologie, în special cu cele din Statele Unite ale Americii, pentru dezvoltarea de capacităţi şi capabilităţi noi pe teritoriul României, într-o deschidere extraordinară a Guvernului României şi a premierului Marcel Ciolacu. Exemplul pe care l-aţi dat mai devreme este unul real. Sunt şi alte exemple şi alte discuţii pe care le purtăm cu marile companii mondiale din industria de tehnologie şi vă spun că România este unul dintre statele cele mai atractive pentru investiţii. Sper că în cel mai scurt timp să vă pot da nişte date concrete, în speţă până la jumătatea anului 2024, să venim cu nişte informaţii concrete. În momentul de faţă, date fiind informaţiile sensibile, discutate, nu avem acordul celorlalţi parteneri ca să dezvăluim aceste date. Dar vă garantez că în secunda în care vom avea lucruri foarte clare cu oricare dintre companiile mari de tehnologie care vor veni să investească masiv în România, veţi fi primii care o să aflaţi, pentru că este interesul direct al României să avem aceste capabilităţi pe teritoriul României”, a afirmat ministrul Cercetării, Digitalizării şi Inovării.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL