Marina bulgară în alertă după incidentul de la Costinești

mina marea neagra
foto: Facebook

Bulgaria a anunţatsporeşte vigilenţa în privinţa minelor, după incidentul de luni la Costineşti. Marina bulgară a desfășurat acţiuni suplimentare de monitorizare a minelor din Marea Neagră, după incidentul petrecut la Costineşti, în România, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Sofia, informează News.ro. 
 

„În legătură cu informaţiile primite despre explozia unei mine marine în apropierea staţiunii Costineşti din Marea Neagră, în România, Marina bulgară a întreprins acţiuni suplimentare de supraveghere a minelor pentru a asigura siguranţa navigaţiei şi prevenirea accidentelor. Forţe şi mijloace suplimentare sunt menţinute în stare de alertă imediată pentru a răspunde la semnalele privind minele plutitoare şi la deminarea acestora”, se precizează într-un comunicat al Ministerului bulgar al Apărării. 
 

O explozie puternică s-a produs marţi dimineaţă în apropierea unui dig din faţa hotelului Forum din staţiunea Costineşti de la Marea Neagră din România. Potrivit primelor informaţii, a fost vorba de o mină marină.
 
Presa bulgară aminteşte că acesta nu este primul incident de acest fel de la începutul războiului din Ucraina şi notează că sâmbătă, o mină antitanc a fost descoperită în mare, în largul unei plaje de lângă Kavala, în nordul Greciei, potrivit agenţiei ANA-MPA. Paza de coastă elenă a declarat că mina se afla la 25 de metri de coastă, la o adâncime de aproximativ 2 metri şi era puternic corodată. 
 
Mai mult zone din Marea Neagră au fost minate după ce Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie. România, Bulgaria şi Turcia au echipe speciale de scafandri care au dezamorsat mai multe mine ce pluteau în derivă în apele lor. Potrivit unei statistici care datează de la începutul acestui an, după aproape un an de război, Turcia, România, Bulgaria şi Ucraina distruseseră aproximativ 40 de mine în apele din vestul Mării Negre. 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: